A fost publicată lista furnizorilor de servicii de formare pentru securitate cibernetică
Accesați pagina

SANS organizează un training de securitate cibernetică în București (6-11 mai 2019)

2019/01/29
Popularitate 1171

Foto: CERT-RO

SANS a fost înființat în 1989, ca o organizație bazată pe cooperarea în domeniul cercetării și educației. Programele sale ajung acum la peste 165.000 de profesioniști din domeniul securității din întreaga lume.

Auditori, administratori de rețea sau ofițeri de securitate împărtășesc lecțiile învățate și găsesc împreună soluții la provocările cu care se confruntă. În centrul activității SANS se află numeroși specialiști din domeniul securității din diverse organizații globale, de la corporații, la universități care colaborează pentru a ajuta întreaga comunitate de securitate a informațiilor.

Cursurile SANS reprezintă un real standard de înaltă calitate la nivel mondial, iar analizele prezentate audienței ajung să acopere cele mai mici detalii. Echipa SANS a programat o serie de cursuri și în România, la București, în perioada 6-11 mai 2019. 

Cursuri planificate în București

Profitați de aceste oportunități pentru a vă perfecționa din punct de vedere profesional:

  • Distingeți-vă ca lider în domeniul securității informațiilor, pregătindu-vă pentru certificarea GIAC.
  • Accesați o rețea cu profesioniști de securitate care se confruntă cu provocări similare.
  • Participați la sesiuni-bonus de seară, conduse de instructori SANS și obțineți o perspectivă asupra celor mai recente subiecte din cyber security.
  • Extindeți cursul dvs. SANS cu patru luni, aplicând pentru pachetul OnDemand.

ÎNREGISTRARE EVENIMENT AICI


Vizualizat de 4957 ori