România, vicecampioană europeană la Campionatul European de Securitate Cibernetică

2017/11/03
Popularitate 921

Foto:

Este a doua ediție la rând când echipa României se clasează pe podiumul competiției europene de securitate cibernetică (European Cyber Security Challenge - ECSC 2017). Anul acesta, confruntarea finală a avut loc la Malaga, Spania, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, România clasându-se pe locul doi, după țara gazdă.

Fiecare țară participantă a fost reprezentată de câte o echipă formată din 10 concurenți, împărțiți în două categorii de vârstă: 16-20 ani şi 21-25 ani.

La ediția ECSC 2017 au participat Austria, Elveţia, Germania, România, Spania, Italia, Marea Britanie, Cipru, Suedia, Norvegia, Cehia, Grecia, Estonia, Lichtenstein şi Irlanda. Ca și anul trecut, Spania a câștigat trofeul la limită, România s-a clasat pe locul secund, iar Italia a prins ultima treaptă a podiumului.

European Cyber Security Challenge este o inițiativă a ENISA (European Union Agency for Network and Information Security), care își propune să dezvolte abilitățile tinerilor în domeniul securității cibernetice, precum și să le faciliteze contactul cu organizațiile din mediul privat care acționează în acest domeniu.

Prima etapă a selecției lotului României a fost realizată online, în perioada 30 iunie - 2 iulie 2017. Etapa a fost organizată de Serviciul Român de Informaţii, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO şi Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice, alături de Bitdefender, Orange, Microsoft, Check Point, eMag, Cisco şi Enevo Group.

Ulterior, s-a realizat selecția on-site, care a cuprins exerciții din domeniul securității aplicațiilor web, atacului și apărării cibernetice, criptografiei, analizei traficului de rețea, reverse engineering și al prezentării publice.

Pentru ediția din 2017, componența echipei României a fost: Silvia-Elena Pripoae, Cristian-Florin Done, Filip Munteanu, Bogdan Bercean, Neculai Balaban, Catalin Irimie, Otilion Andrei Mamoc, Ionut Dragut, Alexandru Vasile Top și Fineas Silaghi.

ECSC TEAM

Pentru a veni în sprijinul echipei selecționate, SRI, CERT-RO, ANSSI, Bitdefender, Orange România, eMAG și Cisco au organizat sesiuni de training pentru a crește nivelul expertizei tehnice din lotul României și pentru a dezvolta spiritul de echipă.

Pentru detalii și înscriere la viitoarele ediții, accesați www.cybersecuritychallenge.ro